Comunicarea cu pacientul prin interviul motivațional
Asociația SAMAS organizează un nou curs de fomare continuă pentru Educatorii Perinatali din rețeaua Asociației.
Pe parcursul a trei zile – 22, 23 și 24 martie – cadrele medicale vor face o incursiune în Interviul Motivațional – ca tehnică de comunicare cu pacientul. Cursul se va desfășura sub directa coordonare a Alexandrei Onișor – Doctorand în cadrul Departamentului de Sănătate Publică, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Interviul Motivațional a fost brevetat ca stil de consiliere folosit în scopul declanșării și obținerii schimbării comportamentale prin implicarea activă a pacientului în explorarea și rezolvarea ambivalenței legate de schimbare. Acest stil de consiliere presupune:
– desfășurarea conversațiilor cu pacientul într-un anumit spirit conversațional bazat pe colaborare, compasiune, evocarea răspunsurilor de la pacient și sprijinirea autonomiei acestuia.
– folosirea unui set de abilități și tehnici de comunicare pentru identificarea și creșterea motivației pentru schimbare.
– susținerea pacientului în realizarea și menținerea schimbării.
Validarea științifică puternică acordată acestui stil de consiliere în declanșarea schimbării comportamentale – fie că e vorba de abordarea adicțiilor, schimbare stilului de viață, aderența la tratament etc. – și ușurința de achiziționare și folosire a tehnicilor de comunicare a făcut ca acest stil de consiliere să devină un stil conversațional, folosit în practica de zi cu zi, de către diverși specialiști din domeniul sănătății (medici, psihoterapeuți, nutriționiști, antrenori de fitness).
După cele trei zile de curs, specialiștii în educație perinatală formați de Asociația SAMAS vor răspunde cerințelor actuale de comunicare cu părinți sau viitori părinți. Cele patru procese ale comunicării din Interviul Motivațional – implicarea în comunicare, focalizarea conversației, evocarea motivației și autoeficacității, planificarea pentru acțiune – vor putea fi folosite în sălile de nașteri, în consilierile în alăptare, în cadrul cursurilor perinatale, în cadrul campaniilor de sprijin social pe care Asociația SAMAS le organizează, inclusiv în comunicarea cu mamele minore din maternități.
Cu dințisorii la control!
Cei mai frumoși și sănătoși dinți sunt cei care au fost corect îngrijiți încă din primele 1000 de zile.
Este important să conștientizăm faptul că o dantură sănătoasă se dobândește încă din primele 1000 de zile ale bebelușului (270 zile de graviditate + 365 zile – primul an + 365 zile – al doilea an). Pe perioada sarcinii mama trebuie să se hrănească sănătos. O dietă echilibrată este bună atât pentru corpul mamei cât și pentru buna dezvoltare a copilului şi a dinţiilor amândurora. În timpul sarcinii, infecțiile orale ale mamei pot afecta dezvoltarea bebelușului. Astfel că, vizita la stomatolog înainte de a rămâne însărcinată este obligatorie.
Bacteriile care cauzează cariile se pot transmite copilului imediat după erupţia dinţilor acestuia. Transmiterea bacteriilor se poate întâmpla atunci când mâncaţi/gustaţi din mâncarea copilului sau îl lăsaţi să vă atingă gura cu degetele. Dacă aveţi carii neplombate, creşte riscul de transmitere a bacteriilor, deci trataţi-vă cariile cât mai repede posibil!
Apariţia precoce a cariilor sau „cariile de biberon” este o afecţiune severă a dinţilor. Aceasta include carii dentare, dureri, infecţie, căderea prematură a dinţilor, probleme de vorbire, la care se adaugă, pe masură ce copilul crește, si componenta emoțională – pierderea încrederii în sine.
Apariţia „cariilor de biberon” poate fi prevenită.
Câteva recomandări: Nu lăsaţi copilul să adoarmă cu biberonul în gură. Ar fi foarte bine ca un copil să nu fie hrănit cu biberonul și nici să folosiți suzeta. Acestea îl descurajează să sugă la sân și astfel se va întrerupe lactația mai repede decât vă doriți. În cursul nostru de alăptare https://www.programsamas.ro/serviciu/curs-alaptare/ veți învăța procesul alăptării și veți întelege de ce nu este indicat să folosiți biberonul pentru hranirea copilului. Înțelegând procesul de alăptare veți reuși să vă dați seama când bebelușul suge eficient, precum și importanța meselor de noapte.
Pentru că apa este singurul lichid nedăunător pentru dinţii sugarului, pentru hidratare, înlocuiti sucurile dulci cu apa. Cum se face diversificarea, care sunt cele mai bune alimente pentru copil aflați de la Cursul de diversificare https://www.programsamas.ro/serviciu/curs-de-diversificare-alimentatie-bebelus/. Copilul trebuie să fie obișnuit să bea din ceașcă odată cu începerea diversificării. La început poate va face mizerie, dar din fericire copiii sunt foarte fericiți să imite tot ce fac părinții, așa că încercați din nou. Sunt o multitudine de canițe adaptate vârstei și abilităților copilașilor, colorate și atractive pentru ei. Nu lăsaţi biberonul la dispoziţia copilului tot timpul. Folosirea excesivă a biberonului poate duce la apariţia „sindromului biberonului”.
Curăţaţi zilnic dinţii copilului.
La prima erupţie a dinţilor, de la vârsta de 6 luni, trebuie să începeţi să-i curăţaţi zilnic cu o periuţă specială, umedă, cu peri moi. Cea mai bună poziţie este să staţi jos, ţinând copilul în braţe. Puteţi să staţi pe podea, ţinând capul copilului în poală.
Controlaţi dinţii copilului, pentru a vedea dacă are carii. Petele maro sau pete albe, cu aspect cretos de pe dinți sunt un semn clar că ceva nu este în regulă și că trebuie să cereți opinia specialistului.
Mergeţi la cabinetul dentar pentru control. Copilul ar fi bine sa fie dus prima dată la un control dentar de la vârsta de un an.
Pe masură ce crește avem tendința de a hrăni copilul cu o cantitate de alimente mai mare decât este necesar. Evitați sucuri carbogazoase, dulciuri şi alimente cu conţinut de amidon, ca chipsuri sau biscuiţi care favorizează apariția cariilor dentare. De asemenea, limitaţi numărul gustărilor dintre mese.
Nu uitați că folosirea biberonului pe perioade lungi de timp sau în timpul somnului poate duce la apariţia cariilor. Cariile cauzează dureri şi infecţii care vor afecta zâmbetul frumos si sanatos al copilului. După primul control dentar, la vârsta de 1 an, copilul trebuie dus cu regularitate la cabinetul stomatologic.
Foarte important: Renuntați la fumat
Deoarece acesta are efecte asupra sănătății gingiilor și asupra fătului. Programul “Renunt in doi” este o solutie foarte potrivită! Detalii despre program găsiți pe https://www.programsamas.ro/consiliere-gratuita-renuntare-la-fumat/.
Educația perinatală în sprijinul mamelor tinere
Asociația SAMAS organizează două cursuri de educație perinatală dedicate viitoarelor mame tinere aflate în evidența direcției sociale.
Ambele cursuri se vor desfășura la sediul Asociației SAMAS din str. Popa Soare nr. 16, ap. 2, sector 2, București.
Pe 25 martie, de la 17:30, Cursul despre Alăptare, susținut de Izabel Gavrilă – educator perinatal SAMAS – va pregăti mamele pentru procesul alăptării încă din perioada prenatală.
Când bebelușul se va naște, mama va ști cum să îl pună corect la sân încă din primele minute după naștere. Informațiile pe care mamele le vor primi la acest curs le dau acestora încredere în capacitatea trupului lor de a hrăni în mod optim și complet bebelușul în primele 6 luni de viață. Cu informațiile corecte despre alăptare, mamele nu vor mai avea îndoieli legate de consistența și cantitatea necesară de lapte, de frica de a nu obișnui copilul în brațe. Ele vor înțelege că există un disconfort provocat de mameloane fisurate și canale galactofore înfundate și ce trebuie să facă în aceste cazuri. Pentru că alăptarea este cea care furnizează copilului sentimentul de protecție, intimitate, iubire și siguranță, mamele prezente la curs vor învăța și despre aceste sentimente absolut esențiale în dezvoltarea emoțională normală a bebelușului.
Pe 27 martie, de la 17:30, Cursul de îngrijire a bebelușului, susținut de Mirela Păcălici – educator perinatal SAMAS – va prezenta mamelor toate etapele de îngrijire și creștere ale bebelușului.
Mamele vor putea să spele bebelușul, să îi schimbe scutecul, să îl îmbrace corespunzător temperaturii de afară sau din casă, vor învăța care este poziția corectă pentru somn, ce înseamnă plânsul copilului, cum se îngrijește bontul ombilical, cum să își ferească copilul de diverse pericole, precum și multe altele din comportamentul nou- născutului după naștere și fenomenele fiziologice prin care trece un nou-născut pentru a se adapta la viața extrauterină.
Str. Popa Soare nr. 16, ap. 2, sector 2, București
+40 0786 176 949 021 796 32 53
programari@programsamas.ro