Săptămâna Mondială a Alăptării 2019 – “Susținem părinții! Facilităm alăptarea! Acum și pentru viitor!”.

Săptămâna Mondială a Alăptării sărbătorită anual în perioada 1-7 august de toate țările membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) se desfășoară în 2019 sub sloganul “Susținem părinții! Facilităm alăptarea! Acum și pentru viitor!”.

 

 

În cadrul campaniei din Săptămâna Mondială a Alăptării , Asociația SAMAS organizează evenimente pe tema alăptării pentru mame cu bebeluși și gravide în București și în țară.

Din luna iunie 2019 și până în prezent Asociația SAMAS a asigurat peste 100 de consilieri în alăptare, gratuit pentru mamele beneficiare ale CUTIEI Bebelușului. Componentă esențială în cadrul conceptului CUTIA Bebelușului, pe lângă cursul de îngrijire bebe, consilierea în alăptare previne infecțiile, umflăturile și rănile sânilor. În cadrul consilierii mama învață atașarea corectă a bebelușului la sân, reguli de igienă în timpul alăptării, diferite poziții de alăptare, masajul sânului și extracția manuală a laptelui. De asemenea, mama află și conștientizează beneficiile laptelui matern pentru dezvoltarea și creșterea sănătoasă a copilului ei. Programul CUTIA Bebelușului continuă în acest moment în județul Botoșani.

Educația perinatală este extrem de importantă pentru părinți, fiind dovedit științific că toate deciziile pe care ei le iau în primele 1000 de zile de viață a bebelușului (de la momentul concepției până la 2 ani), influențează starea de sănătate a acestuia pe tot parcursul vieții. Beneficiile laptelui matern nu pot fi egalate de hrana cu substituenți. Alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viață ale copilului pune bazele imunității acestuia, pentru toată viața. Totodată, alăptarea timp de cel puțin 1 an scade riscul femeilor de a dezvolta cancer la sân și alte afecțiuni ginecologice, arată un studiu publicat în prestigioasa publicație Journal of the National Cancer Institute.

De aceea, credem că o comunicare prin intermediul mass-media a mesajului despre importanța alăptării contribuie decisiv la starea de sănătate a societății din România pe termen lung.

Mass-media are un rol extrem de important prin preluarea și discutarea acestui subiect, prin atragerea atenției asupra beneficiilor laptelui matern pentru copil, pentru mamă, pentru părinți.

În 2016, Asociația SAMAS, împreună cu mai multe organizații non guvernamentale și societăți medicale, cu sprijinul Consiliului Național al Audiovizualului, a inițiat difuzarea pe toate posturile TV și radio a mesajului de interes general ”Hrănirea exclusiv la sân a copilului în primele șase luni este esențială pentru o viață sănătoasă”.

Subliniem importanța expunerii constante și cotidiene a mesajelor pro-alăptare astfel încât un număr cât mai mare de oameni să afle și să înțeleagă importanța alăptării. Numai așa vom reuși să re-normalizam alăptarea în societatea românească.

Pe lânga misiunea sa centrală de a sprijini practic mamele ca să alăpteze cu succes, menținerea subiectului “alăptare” în discursul cotidian este una dintre misiunile principale de comunicare ale Asociației SAMAS.

Asociația SAMAS, dedicată sănătății mamelor și sugarilor, susține părinții din România cu informație corectă și servicii de suport accesibile pentru promovarea alăptării încă din 2013:

  • am specializat peste 850 de cadre medicale din peste 20 de județe pentru că mamele să fie ajutate să alăpteze încă din primele momente de la naștere;
  • am creat 6 centre regionale unde desfășurăm regulat cursuri pentru mii de viitori părinți in fiecare an, cunoscând faptul că decizia de a alăpta sau nu este luată de cele mai multe mame înainte de nașterea copilului;
  • am realizat o campanie de promovare a alăptării în rândul bărbaților pentru că sprijinul lor este esențial în succesul alăptării;
  • am realizat cel mai recent studiu național despre rată alăptării din România și cele mai frecvente obstacole care împiedică mamele să alăpteze (2016).

Sănătate și în realitate!

În România, dreptul la sănătate al fiecărui copil este doar o declarație, nu o realitate!

Rata mortalității infantile este 7,3‰ (un bebeluș mai mic de un an moare la fiecare 6 ore!), 41,7% dintre copii se nasc și trăiesc în sărăcie, 1 din 10 mame este minoră. Conform raportului UNICEF din 2016, 80% dintre decesele nou-născuților ar putea fi prevenite prin educație. Mii de nou-născuți din România pleacă de la maternitate pentru a ajunge în paturi insalubre, pe care de multe ori le împart cu părinții și chiar cu frații mai mari.

 

01.08.2019

 

 

Alte articole din secțiunea: Comunicate