Ce bine face CUTIA de BINE?

women holding a baby and babyboxSunt 4 luni de când Andrei P. bate în lung și-n lat drumurile din Moinești, pentru a ajunge la familiile vulnerabile care au nevoie de ajutor. Îi însoțește la analize, le face programări la medic, merge împreună cu ei la Comisia de handicap în situațiile speciale, se asigură că femeile însărcinate nu ratează vizitele la medic, pentru o cât mai bună monitorizare a sarcinii.

Zilele îi sunt pline, drumurile sunt multe și nu în cele mai prietenoase condiții, dar Andrei nu se plânge. „E o profesie superbă, dacă faci totul cu plăcere, nu are cum să ți se pară greu” – spune el.

Este singurul bărbat asistent medical comunitar pe o rază de zeci de kilometri, dar chiar și în acest scurt răstimp de când a început să meargă în familiile vulnerabile a stabilit deja o legătură bazată pe încredere cu tinerele mame și a ajuns, speră el, la inimile tuturor.

De când duce CUTIA de BINE mamelor în situații de viață dificile din Moinești și bebelușilor lor, se simte încă și mai de folos celor pe care îi ajută cu atâta dăruire. Tinerele mame au nevoie de informații corecte pentru a-și hrăni și a-și îngriji corect bebelușul și sunt extrem de impresionate și bucuroase de ajutorul material pe care-l primesc odată cu CUTIA de BINE: un pat sigur pentru bebelușul lor în primele 3 luni de viață, precum și hăinuțe și produse de îngrjire pentru bebeluș și mamă, de cea mai bună calitate.

Prin intermediul lui Andrei și al asistenților medicali comunitari din județul Bacău, CUTIA de BINE a ajuns deja la 36 de mame vulnerabile și bebelușii lor, în cadrul acestui proiect derulat de Asociația SAMAS și finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

                                

                                 mothers with babybox

Alte 64 de mame vulnerabile vor beneficia de CUTIA de BINE și vor primi informații despre alăptare și îngrijirea bebelușului de la cadrele medicale formate în program în acest sens.

Cunoști o mamă din județul Bacău care are nevoie de sprijin în sarcină? Ajut-o să se înscrie în proiect:

Viitori părinți și părinți începători vor putea beneficia gratuit de cursuri despre alăptare și îngrijirea bebelușului la Școala Mamei, care se va organiza în maternitățile din Onești și Moinești, tot în cadrul proiectului CUTIA de BINE.

Cadrele medicale le vor încuraja pe gravidele beneficiare ale CUTIEI de BINE să efectueze 3 vizite medicale pentru monitorizarea sarcinii, viitoarele mame primind și un sprijin financiar pentru acoperirea transportului dus-întors la medic.

Citește despre proiectul social CUTIA de BINE aici.

De ce este nevoie de CUTIA de BINE

În România, un bebeluș sub un an moare la fiecare 6 ore*, Județul Bacău având o rată mortalității infantile de 6.0 decese la o mie de născuți vii.

Sănătatea micuților constituie unul dintre cele mai relevante repere ale situației economice și sociale a unei familii, fiind în strânsă legătură cu nivelul de trai, condițiile de viață și de muncă.

Mii de nou-născuți din România pleacă de la maternitate, pentru a ajunge în paturi insalubre, pe care, de multe ori, le împart cu părinții, frații mai mari sau chiar cu bunicii. O altă cauză a mortalității infantile este cauzată de lipsa monitorizării sarcinii – aproximativ 40% dintre viitoarele mame nu merg la medic sau fac primul control de sarcină în maternitate, înainte de naștere.

Educația este cel mai sigur mod de a provoca schimbarea – conform UNICEF, 80% din cauzele mortalității infantile pot fi prevenite prin educație și programe de sprijin și exact asta realizează CUTIA de BINE, care îmbină sprijinul material, atât de necesar mamelor vulnerabile, cu cel educațional, oferind bebelușilor veniți pe lume o șansă la o viață sănătoasă.

 

Salvați Copiii – Analiză privind condițiile de viață, locuire și stare de sănătate a copiilor și mamelor cu copii sub 5 ani, din mediul rural (2018)

 

www.instaredebine.ro

#InStareDeBine #implicareafacediferenta #kaufland #fdsc

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a programului „În Stare de Bine”.

Alte articole din secțiunea: Bebelus