9 cărți de citit în timpul sarcinii de către viitorii părinți

 

Prinși, de cele mai multe ori, într-un program care se desfășoară în viteză, în care nici nu ne dăm seama cum a mai trecut o săptămână, ne-am trezit, aproape peste noapte, că totul s-a oprit brusc. O situație de criză ne-a obligat să ne retragem în casele noastre și să reorganizăm rutina zilnică. Dintr-o dată, acel “nu am timp de nimic” s-a transformat într-o așteptare care, pentru mulți, poate produce angoase. Sau nu. Putem privi această perioadă și din perspectiva timpului câștigat alături de familie, a timpului pentru noi înșine, pentru reflecție sau… pentru citit.

Puteți alunga plictiseala, poate chiar anxietatea, într-un mod util, citind o serie de cărți care vă vor dezvălui tainele sarcinii, vă pregătesc pentru primii ani de viață ai copilului, vă vor ajuta să-l înțelegeți și să-l educați în funcție de personalitatea lui.

Vă recomandăm 9 cărți de succes de citit în perioada sarcinii, pentru că un părinte informat este un părinte relaxat.

 

1. La ce să te aștepți când ești însărcinată – Heidi Murkoff

Heidi Murkoff a fost prima mamă care a scris o carte despre sarcină. Și a făcut istorie. La ce să te aștepți când ești însărcinată se află din 1990 pe lista celor mai vândute titluri, întocmită de New York Times, fiind cel mai longeviv bestseller. Seria What to Expect® conține astăzi 10 titluri, care sunt bestseller-uri la nivel internațional, fiind publicate în peste 30 de limbi. Heidi Murkoff este apreciată de revista TIME ca fiind între primii 100 cei mai influenți oameni din lume. În carte găsiți toate informațiile de care aveți nevoie în perioada sarcinii, extrem de bine documentate științific.

 

 

2. The Expectant Father: The Ultimate Guide for Dads-to-Be – Armin A. Brott, Jennifer Ash

Autorii prezintă lună de lună sarcina viitoarei mămici și îți oferă instrumentele de care ai nevoie pentru a o susține în această călătorie, te pregătesc pentru sosirea bebelușului și pentru a avea grijă de tine în această perioadă emoționantă.

Cartea are ilustrații stress-relieving în stilul ziarului New Yorker și este un tovarăș prietenos pentru tăticii care caută încredere, îndrumare și bucurie. (Sigur îi va plăcea și viitoarei mămici!)

 

 

 

3. Tatăl gravid – Armin A. Brott, Jennifer Ash

Perioada sarcinii ridică multe întrebări și pentru viitorii tătici. Autorii le oferă taților îngrijorați și dornici să se implice un ghid amănunțit despre toate schimbările fizice, emoționale și chiar financiare prin care va trece cuplul în cele nouă luni de sarcină.

 

 

 

 

 

4. Ce să le spunem copiilor – Françoise Dolto

Cartea este bazată pe răspunsurile date ascultătorilor unei emisiuni radio de către medicul pediatru și psiholog francez Françoise Dolto, faimoasă pentru cercetările și studiile sale în psihologia bebelușilor și copiilor mici.

Cartea vine cu sfaturi și îndrumări despre educația copiilor, despre cum se formează personalitatea acestora și ce anume din perioada de dezvoltare, inclusiv cea din burta mamei, poate să influențeze personalitatea lor.

 

 

 

5. Mami, tati, mă auziți? – Jacques Salomé

Copiii încep să vorbească la vârste diferite. Unii, în jurul vârstei de un an, alții, mai târziu, chiar și după trei ani. Cu toate acestea, bebelușii comunică și prin alte moduri cu noi, adulții.

Cartea ne ajută să înțelegem limbajul non-verbal al copiilor: gesturi, simbolizări, somatizări.

 

 

 

 

6. Cele cinci limbaje ale iubirii – Gary Chapman

În experiența sa de peste 30 de ani în calitate de consilier matrimonial, dr. Gary Chapman a identificat cinci limbaje de iubire: cuvintele de încurajare, timpul petrecut alături de cel drag, cadourile, serviciile și contactul fizic.

Cartea le abordează pe fiecare în parte, într-un stil accesibil, din care nu lipsește umorul.
Cum puteți descoperi limbajul de iubire al partenerului dumneavoastră? Cartea include chestionare scurte, pe care le puteți completa, precum și întrebări aplicate, la care puteți medita și răspunde pe larg.

 

 

 

7. Tatăl celuilalt copil – Parinoush Saniee

Este o carte care te pune pe gânduri și care te poate ajuta să înțelegi mai bine copiii și felul lor de a gândi.

Povestea romanului conturează, prin ochii a două personaje, viața unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, în care fiecare suferă, într-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune tradiția.

Shabab, un copil aparent cu probleme, este închis în el și are doi prieteni imaginari cu care pare să se înțeleagă mai bine decât cu tatăl său. Mama sa este cea care îi ia apărarea în tot ce face, iar aceste stări de tensiune familială se transmit copilului, care devine din ce în ce mai închis în el și se răzbună prin mijloacele lui.

 

 

8. Sapiens. Scurtă istorie a omenirii – Yuval Noah Harari

Dacă tot ne pregătim să devenim părinți, Scurta istorie a omenirii a lui Harari ne ajută să înțelegem altfel trecutul nostru, îmbinând informații din istorie, știință, biologie, religie, cultură.

Cartea este o oglindă a omenirii, cu bune și rele, ne provoacă să ne analizăm și să ne gândim la ce ne dorim de la viitor și de la generațiile care urmează.

 

 

 

9. Excepționalii – Malcom Gladwell

Care sunt factorii care pot face un om să fie excepțional? IQ-ul? Talentul? Contextul în care se naște? Educația? Malcom Gladwell discută toți acești factori, exemplificând cu poveștile de viață ale unor oameni, cu studii și statistici. Autorul are o perspectivă inedită asupra succesului și a drumului către succes.

 

 

 

 

 

Autor: Echipa SAMAS; Data: 14.03.2020

 

 

 

Alte articole din secțiunea: Bebelus