DE CE YOGA PRENATALĂ?
Pe 21 iunie se sărbătorește în toată lumea Ziua Internațională Yoga, un stil de viață practicat de peste 5000 de ani.
Încercați Yoga în sarcină pentru a vă crește rezistența organismului și gradul de adaptare la toate schimbările care apar în timpul acestei perioade minunate.
Sarcina este una din situațiile care aduce în viața femeii provocări pe planuri multiple. Atât fizic cât și emoțional, viitoarea mămică este într-un continuu proces de schimbare pe parcursul celor nouă luni de sarcină. Din punct de vedere fizic este firesc ca orice corp să caute, prin procese compensatorii, să se adapteze la schimbările care apar. Dureri în zona lombară, circulația sângelui deficitară, respirația îngreunată, tendința spre constipație, o eficiență scăzută a sistemului imunitar – acestea sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă femeia în sarcină. “Yoga are pentru toate acestea soluții. Este o știință străveche, care studiază de mii de ani corpul fizic, tocmai pentru a-l menține cât mai mult timp în stare optimă de funcționare. În sarcină, un corp fizic echilibrat va crea un mediu mai bun (intraurterin) de dezvoltare al fătului. Gravida parcurge mai usor travaliul și nașterea.” – Andreea Andrei – Educator perinatal SAMAS, instructor Yoga Alliance (TTC 200) – Hatha/Vinyasa Yoga
Din punct de vedere emoțional și mental, sarcina este unul din momentele cele mai solicitante pentru femeie. Această realitate este susținută atât de fondul hormonal specific sarcinii cât și de conștientizarea limitelor stării de control. Femeia realizează că este o parte destul de mare în această experiență, care însă nu este sub controlul propriu. Această situație poate să aducă anxietate, gânduri și emoții de neputință. “Yoga, prin tehnicile de respirație și meditație, asistă într-un mod foarte eficient gravida să își găsească modalitățile proprii de gestionare a acestor stări. Acest proces de autocunoaștere și armonizare are un impact direct asupra calității vieții în sarcină și asupra calității relațiilor interpersonale.” – completează Andreea.
Și, foarte important, Yoga este un instrument eficient în timpul travaliului. În ultimii ani, au apărut din ce în ce mai multe studii care concluzionează efectele pe care le aduce Yoga prenatală în travaliu și naștere:
- O ameliorare semnificativă a durerii resimțite în travaliu
- Travalii mai scurte
- Niveluri de stres și anxietate scăzute
- Un procent mai mic de apariție a hipertensiunii arteriale induse de sarcină
- Un procent mai mic de cazuri de restricție de creștere intrauterină
- Un procent mai mic de complicații obstetricale
- Un procent mai mic de depresie post-partum
Vă așteptăm la orele Yoga prenatală susținute la Asociația SAMAS – Sănătate pentru Mame și Sugari cu o programare simplă la 0786176949 / programari@programsamas.ro
Alte articole din secțiunea: Sarcina
Str. Popa Soare nr. 16, ap. 2, sector 2, București
+40 0786 176 949 021 796 32 53
programari@programsamas.ro